MOPAN Suceava

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Ionuț Epureanu, a oferit detalii despre groaznicul accident de pe centura municipiului Rădăuți unde au murit trei persoane iar o alta ajuns în stare gravă la spital.

”Astăzi, in jurul orei 14.45, pe șoseaua ocolitoare a municipiului Rădăuți s-a produs un grav accident rutier soldat cu decesul a trei persoane și rănirea gravă a unei a patra persoane.

S-a stabilit ca un barbat de 29 de ani din mun. Rădăuți a condus un autoturism prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă și pe o porțiune de drum drept, din motive care urmează sa fie stabilite în anchetă a părăsit partea carosabilă și a lovit violent șanțul din stânga. În urma accidentului a rezultat decesul șoferului de 29 de ani, precum și decesul unui bărbat de 39 de ani din Dornești și a unui bărbat de 32 de ani cu dubla cetățenie română-ucraineană. De asemenea, un alt bărbat de 36 de ani cu dublă cetățenie română-ucraineană a fost transportat la spital cu rani grave.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se preleva probe biologice de sânge de la șofer în cadrul necropsiei pentru stabilirea alcoolemiei”, a transmis Epureanu.

Detalii despre accidentul cu trei morți și un rănit grav de la Rădăuți. Mașina Audi avea volanul pe dreapta. Doi bărbați aveau dublă cetățenie româno-ucraineană, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava