MOPAN Suceava

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și PwC Romania au organizat astăzi, 5 martie 2019,  seminarul „Navigating through SDGs. Aligning sustainability goals with the European industries”. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Zilelor industriei europene și a reunit atât reprezentanți ai instituțiilor publice naționale și europene, cât și ai mediului de business.

Tema principală care a stat la baza discuțiilor a fost  modul în care implementarea Agendei 2030 și a Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă va contura evoluția industriei europene. Atât reprezentanții mediului privat, cât și cei din sectorul public au susținut în discursurile lor că dezvoltarea durabilă trebuie tratată ca o oportunitate de către antreprenori.

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Laszlo Borbely, a subliniat în prezentarea pe care a susținut-o faptul că succesul Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 depinde de colaborarea inter-instituțională, de parteneriatele externe, dar și de implicarea tuturor segmentelor sociale. Prin declarațiile sale, László Borbély a invitat reprezentanții mediului de business să devină parteneri pro-activi ai implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Discuțiille au fost deschise de către ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, și consilierul de stat László Borbély, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. În cadrul evenimentului au mai  luat cuvântul Isabella Pirolo, reprezentant al Direcției pentru Piață Internă și Industrie din cadrul Comisiei Europene,  dar și Daniele Gelz, din partea UNDP. Discuțiile au fost moderate de către Agnieszka Gajewska – PwC Polonia.

Tot astăzi, László Borbély a ținut o prezentare și în cadrul dezbaterii „Modelul economic românesc în UE. România – Orizont 2040”, organizată de ASPES, sub egida Academiei Române. În cadrul acestei întâlniri, consilierul de stat a accentuat modul în care Strategia pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 și Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă pot ajuta la consolidarea unui model de dezvoltare economică solid și sustenabil.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava