Dezvoltarea aeroportului Salcea, pe ordinea de zi a ședinței Asociației Aeroporturilor din România de la Gura Humorului

Joi, 11 mai la Hotel Best Western din Gura Humorului va avea loc începând cu ora 11 ședința Asociației Aeroporturilor din România pe teme economice, comerciale și achiziții publice din domeniul aviației civile. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a declarat că în cadrul reuniunii va aduce în discuție interesul Sucevei de a extinde și destinațiile interne, mai exact deschiderea de legături aeriene spre Cluj-Napoca, Timișoara sau Constanța. ”Împreună cu specialiști ai Consiliul Județean Suceava și de la Aeroportului Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava, vom discuta cu reprezentanții de la Ministerul Dezvoltării, Ministerul Transporturilor, Consiliul Concurenței și Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru a identifica soluții suplimentare de dezvoltare a Aeroportului și pentru a evidenția rolul pe care îl poate avea colaborarea între aeroporturi. Vom aduce în discuție interesul Sucevei de a extinde și destinațiile interne, să deschidem legături aeriene și cu Cluj-Napoca, Timișoara sau Constanța”, a declarat Flutur.