Dialog Flutur- protestatari la Consiliul Judeţean
O delegaţie a celor care protestează de câteva săptămâni în faţa Palatului Administrativ din municipiul Suceava a fost primită vineri dimineaţă la discuţii de către preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. Protestatarii au ridicat atât probleme cu caracter naţional precum organizarea de alegeri anticipate, modificarea legii electorale în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin sau demiterea preşedintelui Traian Băsescu cât şi probleme cu caracter local care vizează Termica, Acet sau exproprierile la şoseaua de centură a municipiului Suceava. „Oamenii au ridicat şi o serie de chestiuni legate de legea privind acordarea ajutorului social pentru cei necăjiţi. Pe această problemă personal am avut o discuţie cu prefectul şi cu cei de la Agenţia de Prestaii Sociale pentru a vedea în ce situaţie de aflăm acolo unde un om nu primeşte ajutorul pentru că nu şi-a plătit datoriile la primărie dar el nu are nici o sursă de venit şi nu are cu ce. Vreau să discut cu primăriile poate în baza unor Hotărâri de Consiliu Local vor accepta ca mai întâi să se dea ajutorul social ca să aibă omul din ce plăti datoriile astfel încât să se deblocheze situaţia”, a spus Flutur. El a adăugat că protestatarii au mai ridicat problema transportului gratuit al pensionarilor pe mijloacele de transport în comun. „Cred că multe lucruri ar trebui discutate cu toţi parlamentarii de Suceava unele dintre ele în contiunare cu Prefectura şi cu instituţiile deconcentrate din subordine. Am avut o discuţie utilă cu protestatarii şi le-am spus că sunt disponibil oricând la dialog”, a mai spus Flutur.