Concert pascal
MOPAN Suceava

Recent, componenții secției de natație a Clubului Sportiv Școlar 3 din Suceava, pregătiți de antrenorul Cezar Moscaliuc, au participat la București, la Campionatele Internaționale ale României, o competiție puternică la care au fost prezenți 270 de sportivi din 9 țări, concurs organizat după o pauză de 34 de ani de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.
Clubul Sucevean a avut un lot de 5 sportivi, Diana Lissov (junioare 15-16 ani) și 4 băieți, Teodor Marchitan, Claudiu Timofte, Mircea Nistor, toți trei la juniori 16 ani, și Călin Stafie, în vârstă de 15 ani, ce a participat la juniori 15 – 18 ani.
Singura fată din lot, Diana Lissov, a avut o evoluție remarcabilă și a urcat de șase ori pe podiumul competiției. Suceveanca a devenit campioană în proba de 400 metri Mixt junioare, iar mai apoi a câștigat trei medalii de argint în probele de 50, 100 și 200 metri Bras și o medalie de bronz la 200 metri Mixt, plus un bronz în proba open de 200 metri Bras, unde au concurat și senioare.
„Cu toate că băieții au luptat împotriva unor adversari de 18 ani, ei au avut timpi foarte buni cu care și-au doborât mai multe recorduri personale. Teodor Marchitan a fost de trei ori pe locul patru în clasamentul juniorilor în probele de Bras, iar Claudiu Timofte a înotat cu aproape 25 de secunde mai bine decât cea mai bună performanță a sa în proba de 800 metri liber, clasându-se pe locul 7 la juniori. Diana Lissov a fost performera delegației, dar cea mai mare realizare a ei a fost faptul că a stat pe podium alături titrata înotătoare Katinka Hosszu în proba de 200 metri Bras în clasamentul open, unde s-a clasat a treia. Felicit acești copii minunați pentru munca depusă și rezultatele excelente obținute”, a declarat antrenorul sucevean, Cezar Moscaliuc.
Campionatele Internaționale ale României s-au bucurat de prezența a două înotătoare de top mondial,  Katinka Hosszu din Ungaria, ce a reușit cea mai bună performanță a competiției, și  Sharon von Rouwendaal, sportivă ce a bifat al patrulea timp în lume din acest an în proba de 1500 metri Liber.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava