MOPAN Suceava

Digi Sport a achiziționat drepturile de difuzare pentru meciurile din campionatul italian de fotbal Serie A din următoarele trei sezoane. Înțelegerea a fost intermediată de Infront.

Sezonul 2021-2022, cel cu numărul 120, începe în această săptămână și se va încheia în luna mai 2022. Acesta debutează sâmbătă, 21 august, de la ora 19:30, la Digi Sport 1, cu o confruntare între două dintre cele mai titrate cluburi din campionat: Internazionale Milano și Genoa. Inter Milano este deținătoarea titlului de campioană a sezonului trecut, cel de-al 19-lea titlu obținut în istoria competiției fotbalistice din peninsulă și primul după o pauză de 11 ani. Genoa este cel mai vechi club de fotbal din Italia, iar în palmaresul echipei figurează nouă titluri de campioană a Italiei (ultimul în 1924).

„Și de această dată telespectatorii Digi Sport se pot bucura de posibilitatea de a urmări la cea mai bună calitate competițiile fotbalistice îndrăgite de publicul din România. Odată cu achiziționarea drepturilor de difuzare pentru meciurile din Serie A, Digi Sport își reconfirmă angajamentul asumat încă de la înființare: acela de transmite în direct cele mai urmărite competitii, știri și comentarii sau analize. Le mulțumim telespectatorilor pentru fidelitatea arătată de-a lungul timpului și pentru poziționarea postului Digi Sport în topul preferințelor acestora!”, a declarat George Dobre, redactor-șef Digi Sport.

Printre echipele care vor mai evolua în Serie A în sezonul 2021-2022 se numără AC Milan (locul 2 în sezonul 2020 – 2021, deținătoarea a 18 titluri de campioană națională), Atalanta (locul 3, un titlu de campioană în palmares), Juventus (cea mai titrată echipă a campionatului, cu 36 de titluri câștigate), dar și Empoli, Salernitana, care au promovat direct din Serie B și Venezia FC, care a câștigat play-off-ul de promovare, revenind în Serie A după o pauză de 19 ani. În Serie A joacă cei mai mulți fotbaliști români legitimați la cluburi prezente într-unul dintre cele mai puternice campionate din Europa, printre care Răzvan Marin (Cagliari), Ștefan Radu (Lazio), Ciprian Tătărușanu (AC Milan), Vlad Chiricheș (Sassuolo), Ionuț Radu (Inter Milano).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava