Concert pascal
MOPAN Suceava

Cunoscuta cântăreață americană de origine română, Laura Bretan, care, duminică, 25 iulie, a susținut în premieră un concert extraordinar în municipiul Suceava, a primit din partea primarului Ion Lungu o ”Diplomă de excelență”. Diploma i-a fost înmânată personal de primar împreună cu un frumos buchet de flori. ”Felicit  Biserica Creștină Filadelfia Suceava pentru organizarea acestui eveniment, un prim pas către întoarcerea la normalitate. Au contat în acordarea acestei diplome rezultatele deosebite obținute de Laura Bretan în domeniul muzical, câștigarea concursului „Românii au talent”, de asemenea a fost finalistă la ” America’s Got Talent” și multe alte distincții. Totodată implicarea Laurei Bretan în Referendumul pentru familie, a îndemnat românii să voteze DA la referendum. Nu în ultimul rând implicarea în campanii de caritate, cum s-a întâmplat și aseară la Suceava. Am făcut apel cu acest prilej ca sucevenii, în mod special tinerii să se vaccineze, singura măsură sigură și eficientă pentru protejarea împotriva covidului, să ne imunizam într-un număr cât mai mare și să facem față cu bine valului IV care se apropie”, a spus Lungu.

”Diplomă de excelență” de la primarul Ion Lungu pentru cântăreața Laura Bretan, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava