Concert pascal
MOPAN Suceava

Directorul general al Institutului Francez din România, Julien Chiappone-Lucchesi, este de părere că implicarea activă a României în gestionarea crizei din Ucraina a dus la îmbunătățirea imaginii țării noastre în Franța. La sfîrșitul săptămînii trecute, el a însoțit la Suceava transporturile cu donații ale Franței pentru Ucraina. Donațiile au constat în medicamente, echipamente medicale, echipamente de protecție pentru pompieri, 21 de ambulanțe și 27 de autospeciale de pompieri. În timpul șederii la Suceava, directorul general al Institutului Francez a acordat un interviu pentru Radio Top și postul regional de televiziune Intermedia, iar traducerea a fost făcută de profesorul universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu, președintele de onoare al filialei Alianței franceze. Julien Chiappone-Lucchesi a afirmat: „Imaginea rezilienței și a solidarității de care poporul român a dat dovadă în relația cu Ucraina a trecut prin articole, prin reportaje, și se poate constata un reviriment la nivelul opiniei publice franceze în ceea ce privește România. M-a impresionat organizarea pe care administrația locală și județeană au făcut-o aici. Reacția României după izbucnirea războiului a schimbat imaginea României în Franța. Este ceea ce eu numesc un <șanț adînc> între ceea ce se întîmplă în România și imaginea României în Franța. Este foarte adevărat că francezii, în marea lor majoritate, nu cunosc România. În schimb, cred că românii cunosc Franța. Există o serie de stereotipuri în imaginea pe care românii o au despre Franța”. Directorul a completat: „Misiunea importantă a Institutului Francez și a rețelei de Alianțe Franceze existente în România, inclusiv la Suceava, este aceea de a contribui la crearea unui liant între România și restul lumii”. La rîndul său, profesoara Ardeleanu a arătat: „Activitățile din ultimele săptămîni ale domnului director general s-au concentrat pe încurajarea tuturor celor care care doresc să vină în România să o facă pentru că nu e nici un pericol”. Totodată, profesoara a afirmat: „Domnul Chiappone-Lucchesi a preluat în septembrie 2021 funcția de la București și descoperă cu fiecare ocazie, încetul cu încetul, diferite regiuni ale României, iar diversitatea spațiului românesc îl impresionează”.

Directorul general al Institutului Francez din România este de părere că implicarea activă a României în gestionarea crizei din Ucraina a dus la îmbunătățirea imaginii țării noastre în Franța, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava