MOPAN Suceava

Comuna Cornu Luncii va beneficia în viitorul apropiat de alte două investiţii importante pentru comunitate, investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2. Este vorba de construirea unui dispensar uman în satul Băişeşti şi de înfiinţarea sistemelor de alimentare cu apă în satele Sasca Mare, Şinca şi Păiseni. Contractele de finanţare au fost semnate de primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, luni, 27 noiembrie la Ministerul Dezvoltării. Fron a precizat că pentru dispensarul de la Băişeşti prin PNDL 2 vor fi alocate 2,175 de milioane de lei bugetul local urmând să contribuie al rându-i cu suma de 224.000 de lei iar pentru aducţiunile de apă de la Sasca Mare, Şinca şi Păiseni vor fi alocate 9,095 de milioane de lei cu o contribuţie locală de 345.800 de lei. Potrivit primarului, vor urma procedurile de achiziţie publică pentru desemnarea constructorului şi pentru demararea efectivă a lucărilor. Gheorghe Fron a ţinut să sublinizeze că recent a mai semnat un proiect prin PNDL2 care vizează modernizarea, extinderea şi dotarea școlii din satul Dumbrava în valoare de 1,044 milioane de lei cu o cofinanţare de la bugetul local de 97.600 de lei.

67 de proiecte depuse în valoare de sute de milioane de lei

Totodată, a spus primarul, recent au fost finalizate lucrările de betonare a drumului comunal 15C între Sasca Mică, Sasca Nouă şi Lămăşeni, pe o lungime de 6,2 kilometri investiţie în valoare de 5,64 de milioane de lei finanţată prin PNDL1. Trebuie spus că Primăria Cornu Luncii are depuse la diverse ministere nu mai puţin de 67 de proiecte pentru a fi finanţate din fonduri guvernamentale sau europene, fiind primăria cu cele mai multe proiecte. «Cel mai mare proiect este cel care vizează întabularea gratuită a proprietăţilor proiect finanţat din fonduri guvernamentale prin Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Dacă era să dăm bani pe intabulare ne costa 1.000 de miliarde de lei vechi. Proiectul este pe final şi este un lucru excepţional », a declarat Fron.

Dispensar la Băişeşti şi apă la Sasca Mare, Şinca şi Păiseni, proiecte semnate luni de primarul din Cornu Luncii, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava