Doar 32 de pacienți Covid în spitalele sucevene
Astăzi dimineață, în spitalele sucevene erau internate 32 de persoane diagnosticate cu COVID și 21 suspecte de infecția cu noul coronavirus. În Unitatea de Terapie Intensivă a Spitalului Județean existau 11 paturi disponibile pentru pacienți COVID și 27 de ventilatoare libere, din care 11 pentru persoane infectate cu noul coronavirus. În total, la Spitalul din Suceava se aflau 386 de paturi libere, din care 87 pentru pacienți COVID, 274 în sectorul non-COVID și 25 pentru zona tampon. La nivelul județului sunt 167 de locuri libere COVID și 46 pentru zona tampon.