Concert pascal
MOPAN Suceava

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează operatorii economici, contribuabili mici și mijlocii, care au obligația utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF), conform art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, că 30 noiembrie 2021 este termenul limitã de conectare a AMEF la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al ANAF. Acest termen nu va fi prelungit.

Așa cum am anunțat, în perioada imediat următoare, structurile abilitate de control vor întreprinde acțiuni de verificare cu privire la îndeplinirea obligației de a asigura conectarea la distanțã a AMEF în vederea transmiterii de date fiscale, prevăzută la art. 3^1 alin. (4) din O.U.G. nr. 28/1999, pentru operatorii economici al căror termen limitã de conectare a AMEF a ajuns la scadență.

Prin excepție, potrivit art. 3 alin. (2) din OpANAF nr.435/25.03.2021, operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de rețele de comunicații electronice au obligația completării și transmiterii unei declarații pe propria rãspundere (Formularul F4110), prevăzută în Anexa nr. 2 la ordinul menționat.

Nerespectarea obligației de a asigura conectarea la distanță a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 8.000 și 10.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. ff), coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. j), din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificãrile și completările ulterioare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava