Concert pascal
MOPAN Suceava

Doi candidaţi s-au înscris la concursul pentru ocuparea postului vacant la şefia DSP Suceava. La examenul care va avea loc pe 12 mai, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, se vor prezenta actualul director excutiv, Andrei Ianovici, şi şeful secţiei de Obstetrică- Ginecologie de la Spitalul Judeţean, dr. Cristian Irimie. Andrei Ianovici, actualul director executinv al DSP Suceava, şi-a depus dosarul marţi, 26 aprilie, în ultima zi de înscrieri. El a fost numit pe post în iulie 2015, după demisia fostului director, Ludovic Abiţei. Ianovici este absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară, specializarea controlul şi expertiza produselor de origine animală şi are un master în managementul igienei, controlul calităţii produselor alimentare şi asigurarea sănătăţii populaţiei.
Doctorul Cristian Irimie, care a mai condus DSP Suceava, între anii 2001 şi 2005, şi-a depus dosarul luni, 25 aprilie. El a fost ministru secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi este acum şeful secţiei de OG de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan Cel Nou” Suceava. Irimie a fost şi directorul Spitalului Judeţean, dar şi preşedinte al Colegiului Medicilor Suceava. El a absolvit două cursuri de management spitalicesc în Belgia, în 1994, şi unul în România, în anul 2006. În perioada 2003-2004, a urmat un curs de master în Sănătate Publică, la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti. Cristian-Anton Irimie a primit ordinul Meritul Sanitar în Grad de Comandor şi este membru al mai multor asociaţii profesionale. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs pentru ocuparea funcţiior publice de conducere vacante de director executin la DSP-urile din 14 judeţe, în care şi Suceava. Concursul are loc pe 12 mai, iar candidaţii au de trecut peste dou probe: scrisă şi interviu.

Doi candidaţi pentru şefia DSP Suceava, 2.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 2.0/10 (1 vote cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava