Concert pascal
MOPAN Suceava

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat ă având în vedere că la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava există în continuare mari dificultăți în realizarea activității de examinare la proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere, ca urmare a numărului absolut insuficient de examinatori, a fost înaintată conducerii Ministerului Afacerilor Interne solicitarea în vederea delegării unui număr de 6 agenți de poliție din cadrul Serviciilor Publice Comunitare Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava. De asemenea, sunt în parcurs de aprobare solicitările pentru detașarea a două cadre militare din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava ce îndeplinesc condițiile legale și care vor urma să desfășoare activitate de examinare practică pe traseu. ”Întreprindem toate demersurile permise de legislație astfel încât să deblocăm situația cetățenilor care vor să dobândească permisul de conducere auto și nu pot susține imediat proba practică de traseu. La nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne este cunoscută starea de fapt, dar soluțiile sunt condiționate și de situația existentă în celelalte județe din țară, care se confruntă de asemenea cu problema resursei umane insuficiente. Solicit tuturor sucevenilor care doresc să dobândească permisul auto răbdare și înțelegere a realității cu care ne confruntăm. Indiferent de context și de nemulțumirea absolut justificată a candidaților, soluțiile de deblocare nu pot depăși cadrul legal”, a  declarat prefectul Alexandru Moldovan.

Doi jandarmi suceveni detașați permanent ca examinatori la proba practică pentru obținerea permisului auto. Prefectul cere sprijinul MAI pentru a asigura deficitul de examinatori, 4.5 out of 10 based on 17 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.5/10 (17 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava