Concert pascal
MOPAN Suceava

Doi ofițeri suceveni aflați în trafic au oprit pentru a acorda primul ajutor victimelor unui accident rutier produs astăzi la Bunești, intervenția lor fiind salvatoare. Este vorba de Maiorul Marian Ruscan și locotenentul Ionuț Cobziuc. Cei doi au fost ”dați în fapt” de purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. ”Chiar dacă a venit mai târziu, trebuie să împărtășesc cu voi o fotografie și povestea ei. Astăzi, în jurul orei 11:30, s-a produs un accident rutier pe raza localității Bunești, în care au fost implicate un autoturism și un motoscuter. Pe vehiculul din urmă se aflau două persoane, un bărbat și o femeie, care au fost grav rănite. Maiorul Marian Ruscan și locotenentul Ionuț Cobziuc, aflați în trafic, au intervenit și au acordat primul ajutor medical victimelor. O victimă a fost așezată în poziția laterală de siguranță, iar la cea de-a doua, i-a fost imobilizată manual coloana cervicală, care putea fi lezată. Concomitent, pompierii militari au solicitat la 112 resurse medicale specializate, iar la fața locului s-au deplasat modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Fălticeni și un echipaj SAJ.

Răniții au fost preluați de către cele două ambulanțe, SMURD și SAJ, și transportați de urgență la spital.

Maiorul Marian Ruscan este desemnat prim-adjunct al inspectorului șef, iar locotenentul Ionuț Cobziuc este adjunct al șefului Centrului Operațional, din cadrul ISU Suceava”, a relatat Alin Găleată.

Doi ofițeri suceveni aflați în trafic au oprit pentru a acorda primul ajutor victimelor unui accident rutier produs la Bunești, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava