Concert pascal
MOPAN Suceava

Două persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc joi seara în municipiul Suceava. Vinovat de producerea accidentului a fost un bărbat de 34 ani, din Ipotești, care în timp ce conducea autoturismul dinspre str. Gării spre str. Traian Vuia, din Suceava, a ajuns la intersecția cu str. Cernăuți, nu a respectat semnificația indicatorului cedează trecerea și intrat în coliziune cu autoturismul care circula din direcția spre str. Grigore Alexandru Ghica. Autoturismul era condus regulamentar de un bărbat de 28 ani, din orașul Salcea.

În urma impactului dintre cele două vehicule a rezultat rănirea ușoară a șoferului de 34 de ani, și a unei tinere de 20 ani din Salcea, care era pasager pe locul dreapta față al autoturismului condus de bărbatul de 28 de ani. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, iar ulterior li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, acesta urmând a fi soluționat procedural de către lucrătorii Biroului Rutier Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava