MOPAN Suceava

Doi tineri din Ilișești care au vrut să să tâlhărească o bătrână din aceeași comună au ajuns în arestul Poliției Suceava. Potrivit unui comunicat de presă, în cursul zilei de vineri, 7 decembrie, în urma activităților operative întreprinse și a probatoriului administrat, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi tineri de 19 și 29 de ani, ambii din comuna Ilișești, suspecți pentru comiterea infracţiunilor de „tentativă la tâlhărie calificată” şi „tentativă la infracţiunea de furt calificat”, fapte comise pe raza localității de domiciliu.
Potrivit Poliției Suceava pe 28 noiembrie 2018, în jurul orei 23.20, cei doi tineri s-au deplasat la locuința unei femei de 74 de ani, din comuna Ilișești, unde prin amenințări au încercat să-i sustragă banii. Apoi, în noaptea de 28 spre 29 noiembrie 2018, tinerii au pătruns în curtea imobilului unui localnic de 85 ani și au provocat distrugeri la ușa de acces, încercând să pătrundă în interior.
Cei doi suspecți au fost încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava