Concert pascal
MOPAN Suceava

Biroul executiv al Asociației Cultul Eroilor Suceava a conferit, astăzi, medalii comemorative și diplome aniversare veteranilor de război, în contextul manifestărilor dedicate sărbătoririi centenarului dezvelirii statuii eroilor Regimentului 2 Grăniceri Fălticeni. Au fost onorați Ion Acatrinei, veteran de război, născut în anul 1927, din localitatea Hreațca, comuna Vulturești și Mihai Muscălița, veteran de război, născut în anul 1926, din localitatea Mălini amândoi făcând parte, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, din trupele de rezervă ce urmau să fie trimise în campania din Vest, executând serviciul de pregătire premilitară destinat tinerilor, în care erau instruiți pentru misiuni de luptă. La Mălini, a fost oficiat un Trisaghion pentru eroi.

La Școala gimnazială din comuna Vulturești, conducerea asociației a înmânat diplome aniversare și medalii comemorative directorului unității de învățământ, Alexandru Vieru, și profesorului de istorie, Ioan Crăciun, pentru implicarea în activități de perpetuare a cultului eroilor în rândurile elevilor, în cadrul Cercului “Cultul Eroilor”. În municipiul Fălticeni, a fost omagiat veteranul de război Iosif Popa, născut în anul 1921, care a luptat în al Doilea Război Mondial, atât în campania din Răsărit, cât și în cea din Vest, în trupele Vânătorilor de Munte, fiind rănit în luptele de la Marea de Azov. Iosif Popa și-a exprimat dorința de a se întâlni cu militari activi de la Vânători de Munte, asociația noastră urmând să facă demersurile necesare în acest sens.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava