Concert pascal
MOPAN Suceava

Izolat la domiciliu de mult timp din cauza unor probleme de sănătate mai vechi, unul din ”ultimii mohicani” ai echipei de fotbal a Sucevei, portarul Andrei Sidac, a urcat la ceruri. Născut la Cernăuţi, legendarul goalkeeper, împlinise 80 de ani în februarie. A fost un portar valoros și un om de caracter.
„Îmi aduc aminte cu plăcere de anii junioratului, în care am fost selecţionat în tabăra naţională la această categorie de vârstă, aşa se numea pe atunci, şi l-am avut ca antrenor pe Traian Ionescu. Poate că în prezent sunt nume care nu spun nimic, dar pe vremuri ele erau venerate de toată lumea. Am fost selecţionat şi în echipa de tineret sub 21 de ani, însă cea mai bună perioadă din viaţa mea a fost aceea petrecută la Chimia Suceava şi apoi CSM Suceava.
Din formaţia care este apropiată de suflet au făcut parte jucători ca Petcu, Gheghi, Nedelcu, Mărculescu, Stere, Goran, Danileţ, Vicovan, Teodosiu, Borcău, Arhire, Selimessi, Pavel şi Buzatu, antrenorul nostru fiind Radu Gologan. Am mai rămas puţini din acea generaţie şi aş vrea ca lumea să nu uite totuşi ce am încercat eu şi colegii mei de echipă pentru fotbalul sucevean. Am fost solicitat de multe echipe din România de la Iaşi, Bacău, Dinamo, Rapid dar am rămas la Suceava pentru că aşa am considerat că trebuie să fiu loial clubului care m-a crescut” își amintea cu nostalgie omul Andrei Sidac la ultima noastră întâlnire.
Acum îi poate întâlni pe mulți din colegii săi de echipă acolo sus și pot face o echipă pe cinste.

Doliu în fotbalul sucevean. Legendarul portar al Sucevei, Andrei Sidac va juca în echipa stelelor, 9.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (2 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava