Concert pascal
MOPAN Suceava

Într-o interpelare susţinută luni seara în Parlamentul României, senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu, i-a cerut ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, să salveze activitatea de cercetare de la Universitatea „Ştefan cel Mare”. Ovidiu Donţu a atras atenţia asupra faptului că Universitatea din Suceava (USV) nu poate participa la procesul de accesare a fondurilor europene pentru cercetare și dezvoltare în exerciţiul bugetar 2014-2020 din cauza Ordinului fostului ministru Daniel Funeriu care a încadrat USV la categoria instituţie de învăţământ superior centrată doar pe educaţie, categoria A. „Asta în ciuda tuturor proiectelor și proceselor deosebite de cercetare și dezvoltare derulate de USV, care, <datorită> domnului Funeriu, are interzis la depunerea de proiecte pentru cercetare și dezvoltare, așa cum se arată și în ghidul <Proiecte de investiţii pentru instituții publice de cercetare – dezvoltare şi universităţi>. Ba, mai mult! Toate acestea se întâmplă în ciuda eforturilor și demersurilor inițiate până acum chiar și prin intermediul Justiției. Într-o primă etapă, Curtea de Apel Suceava a anulat „Ordinul Funeriu”, ca apoi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să admită recursul Ministerului Educaţiei, fără ca motivarea sentinţei să fie emisă până în prezent”, a arătat Ovidiu Donţu. El l-a informat pe ministrul educaţiei că potrivit legii, evaluarea primară a universităților are loc anual, rezultatul fiind valabil pentru anul universitar la începutul căruia s-a efectuat respectiva evaluare. Senatorul PSD a mai spus că evaluarea instituțională are loc o dată la maximum patru ani, rezultatul fiind valabil până la următoarea evaluare. „Realitatea, expusă și de către reprezentanții USV arată că în cazul acestei universităţi nu s-a mai realizat nicio evaluare anuală sau instituțională, efectul „Ordinului Funeriu” încetând de drept la data de 9 septembrie 2015”, a spus Donţu, care a mai adăugat că „de vreme ce o clasificare nu poate fi valabilă mai mult de patru ani, în logica legii, nu se pot extinde fără limite de timp nici prevederile „Ordinului Funeriu”, luând astfel drepturile USV de a beneficia de fonduri pentru cercetare și dezvoltare”.

El a atras atenţia că Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ar trebui să reprezinte şi cercetarea, însă practic, în cazul Universităţii Suceava, „această reprezentare a devenit de neregăsit”.

În interpelarea adresată ministrului Sorin Mihai Cîmpeanu, Donţu a subliniat că faptul că educația nu poate exista în afara cercetării . „Asta așa cum nimic nu se poate crea, desfășura și dezvolta fără această activitate fundamentală, cercetarea. Ca să nu mai vorbim de rolul educației și, în speță, al cercetării pentru orice societate. Orice explicație sau motivație ar fi complet de prisos. Iar evidența nu are nevoie de motivații!”, a declarat senatorul sucevean. Ovidiu Donţu consideră, de asemenea, că a priva o instituție de învățământ, de orice nivel, şi cu atât mai mult de ordin superior, de a beneficia de fondurile necesare cercetării și dezvoltării este echivalent cu o condamnare la moarte a acelei instituții. „Din acest motiv, în calitate de senator de Suceava, dar mai ales de cetățean român pentru care educația reprezintă o prioritate, vă solicit clarificarea și rezolvarea de urgență a situației USV, dar și a celorlalte universități din țară aflate într-o situație similară, prin anularea „Ordinului Funeriu” și luarea tuturor măsurilor suplimentare pentru ca Universitatea Suceava să poată participa la procesul de accesare a fondurilor europene destinate cercetării și dezvoltării în exercițiul bugetar 2014-2020”, a spus Ovidiu Donţu în încheierea interpelării. El a ţinut să amintească faptul că începând din anul 1990, Universitatea „Ştefan cel Mare” a devenit o instituție prestigioasă nu numai a educației, cât și a cercetării universitare românești, rezultatele fiind recunoscute oficial în septembrie 2008, și prin acordarea calificativului „Grad de încredere ridicat” de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava