MOPAN Suceava

Activitatea societăţii Termica Suceava al cărei acţionar unic este Consiliul Local trebuie să fie verificată şi analizată de Corpul de Control al primului ministru. Cel puţin aşa susţine senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu care a cerut acest lucru printr-o interpelare adresată premierului Victor Ponta şi ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Liviu Dragnea. Parlamentarul social democrat a arătat că de-a lungul timpului Termica a început să se confrunte cu tot mai multe probleme de funcţionare din cauza managementului defectuos, asigurării combustibililor necesari de pe piaţa externă, a pierderilor înregistrate pe traseul de transport şi distribuţie, a creşterii preţului la gigacalorie, a nepreluării energiei electrice produse în sistemul energetic naţional şi chiar a neasigurării în termen a subvenţiilor de la Consiliul Local. Toate acestea, a spus Donţu, au dus la intrarea societăţii în insolvenţă şi construirea unei noi firme de producere şi furnizare a agentului termic pe biomasă, transportul şi distribuţia rămânând în continuare în sarcina Termica. „O parte dintre creditori, o parte din administratorii judiciari susţinuţi de o componentă a managementul societăţii au constituit un grup, care, prin aprobarea unui plan de reorganizare destinat unor grupuri de interese vor să modifice ordinea de preferinţă a creanţelor stabilită de Tabloul Creditorilor, prin procedura dării în plată a staţiei de 110 KV absolut necesară pentru dezvoltarea de investiţii în zonă şi a altor bunuri, unele suspecte de a fi domeniul public şi să lase Statul Român lipsit de circa 325 miliarde de lei vechi cât i s-ar fi cuvenit dacă ordinea de preferinţă din tablou ar fi fost respectată. Întrucât, municipiul Suceava nu este parte a acestui dosar de insolvenţă iar Agenţia Rezervelor Statului cu o creanţă de 157 miliarde de lei vechi nu a contestat Planul de Reorganizare se impune clarificarea situaţiei prin intervenţia Corpului de Control al Primului Ministru pentru că suntem în faţa insolvenţei unei societăţi cu capital public în care drepturile Statului Român nu sunt apărate de nimeni”, a explicat Donţu.

Senatorul Donţu susţine preluarea transportului şi distribuţiei energiei termice ca serviciu în cadrul Primăriei Suceava

În acest grup, a precizat senatorul PSD de Suceava, a intervenit recent şi Autoritatea Naţională de Reglemenatre în Servicii Comunitare (ANRSC) institutie subordonată ministerului dezvoltării regionale care în loc să îndrume licenţierea serviciului public de termoficare, comunică Primăriei Suceava printr-o adresă că trebuie să suspende licitaţia de transport şi distribuţie a energiei termice deoarece, în cauză, s-a aprobat un Plan de reorganizare ce presupune continuarea activităţii sub supravegherea Administratorului judiciar. „Acest plan de reorganizare prevede ca Statul Român prin diverse entităţi juridice urmează să nu se îndestuleze cu circa 325 miliarde de lei vechi pentru a face loc unor creditori chirografari care prin procedura dării în plată vor să modifice tabloul creanţelor prevăzut de lege. De altfel, planul de reorganizare este un fals ce nu poate fi dus la bun sfârşit deoarece această societate a renunţat la serviciul public de transport si distribuţie a agentului termic, încă din anul 2013, printr-o notificare adresata Consiliului Local Suceava”, a spus Donţu. Prin această interpelare Ovidiu Donţu a cerut să se analizeze şi demiterea directorului ANRSC. În opinia lui Donţu se impune deblocarea angajărilor în primării şi preluarea transportului şi distribuţiei energiei termice ca serviciu în cadrul Primăriei Suceava. În acest sens el a cerut guvernului bugetarea unor sume pentru plăţile compensatorii în urma reorganizării acestui serviciu public.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava