MOPAN Suceava

Invitat special la Castorii Suceava Streetball by Iulius Mall Dorin Goian s-a integrat perfect în jocul de sub panou și a marcat coș după coș în meciul vedetelor care a avut loc duminică. Evenimentul a adus pentru două zile baschetul 3×3, noua disciplină olimpică, în Suceava, oraș care a intrat în premieră în acest an în circuitul național Sport Arena Streetball Tour.


La cei 1,96 metri și într-o formă fizică excelentă, fostul jucător al echipei naționale de fotbal a României s-a simțit în largul său pe terenul de baschet și a dovedit că știe să se descurce la fel de bine și cu mingea mai mare.
Meciul vedetelor, în care au mai jucat, printre alții, consilierul local Daniel Prorociuc, handbalistul Adrian Chiruț sau baschetbalistul Dani Popescu s-a încheiat pe acordurile celebrei melodii “Cantă cucu-n Bucovina” cântată chiar de către autorul ei, Alexandru Recolciuc. Acesta a fost premiat cu o bicicletă de către Pegas, partener al Sport Arena Streetball Tour.


În competiția de elită, la Open Masculin, Rahova’s Finest a obținut a doua victorie consecutivă din circuitul național, după succesul de la Iași. Băieții din Rahova au încasat cecul în valoare de 4000 de lei și pentru a se putea pregăti la intensitate maximă în continuare, au primit brățări de fitness Fitbit.
Castorii Suceava Streetball by Iulius Mall a avut la start peste 120 de participanți și în ciuda vremii nefavorabile, care a forțat jucarea unor meciuri în sala liceului Ștefan cel Mare, a adus baschetul mai aproape de oamenii din Suceava, prin terenurile instalate în parcarea Iulius Mall.


Copiii au avut șansa să joace baschet la mini-panourile care au fost instalate lângă terenuri, spectatorii au participat la concursuri cu premii și toți cei prezenți s-au bucurat de atmosfera specifică turneelor de streetball, cu multă muzică și distracție pentru toată lumea.
Baschetul 3×3 a fost numit recent disciplină olimpică și va intra în programul Jocurilor începând cu ediția Tokyo 2020. Sport Arena Streetball, organizatoarea circuitului național și membru în FIBA 3×3 Advisory Board, împreună cu partenerii săi, au susținut acest demers al Federației Internaționale de Baschet încă din anul 2013.


Evenimentul din Suceava a fost organizat de clubul de baschet Castorii cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava și Consiliului Local prin intermediul programului de finanțare nerambursabil 2017 și a fost susținut pe plan local de Iulius Mall, Lovegan Bistro și Ecooptic.


Circuitul național Sport Arena Streetball Tour 2017 este susținut de Raiffeisen Bank, Fitbit, Nike, Gatorade, Ideal Board Games, Pegas și Ursus Cooler. Powered by Kiss FM.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava