Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă, 28 aprilie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava au desfăşurat activităţi specifice pe linia prevenirii, identificării şi sancţionării faptelor contravenţionale şi penale la regimul produselor destinate protecţiei plantelor, în centrul comercial Bazar din municipiul Suceava şi Piaţa agroalimentară din oraşul Siret, precum și pe linia respectării regimului armelor și munițiilor.

În cadrul acțiunii a fost constatată o infracțiune și au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.500 lei, toate la Legea 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor. Totodată, au fost indisponibilizate  148 de plicuri, de diferite gramaje, cu produse de protecție a plantelor (insecticide și fungicide), în greutate de aproximativ 3 kg.

În urma controlului efectuat în incinta Pieţei Agroalimentare Siret, polițiștii au identificat o localnică de 60 de ani, care oferea spre vânzare produse destinate combaterii dăunătorilor, din categoria substanţelor toxice, de provenienţă  ucraineană, fără a deţine autorizaţiile prevăzute de lege în acest sens. În cauză  s-a  întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „trafic de produse sau substanţe toxice”, fiind indisponibilizate 148 pungi de gramaje diferite, cu  insecticide şi fungicide sub formă de pulbere şi substanţă lichidă, produse despre care, persoana depistată a declarat că le-a achiziţionat din Centrul Comercial Bazar  Suceava, în scop  de revânzare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava