Concert pascal
MOPAN Suceava

Un bărbat de 53 ani, din com. Dornești, conducea mopedul fără număr de înregistrare pe un drum comunal neclasificat din com. Dornești, sat Iaz, iar când a ajuns la intersecția cu drumul comunal 51 B, a efectuat viraj stânga pentru a pătrunde pe acest drum, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de mers, mopedul părăsind partea carosabilă și pătrunzând în șanțul din dreapta al drumului comunal 51B.

În urma impactului, conducătorul mopedului a suferit vătămări corporale, fiind transportat cu ambulanța la Spitalul mun. Rădăuți.

Bărbatul de 53 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma interogării bazelor de date a rezultat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere. De asemenea, din primele verificări efectuate, mopedul condus de către acesta nu figurează ca fiind înregistrat.

S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava