Dosar penal pentru un hârtopean de 24 de ani prins băut la volan
La data de 9 martie ora 23:20, o patrulă din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni a oprit pentru control pe raza localității Hârtop, autoturismul condus de un localnic de 24 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.