Concert pascal
MOPAN Suceava

Echipajul din cadrul S.P.R.5 Dărmănești, a fost sesizat despre faptul că în fața unei locuințe de pe DC38A, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism condus de către un minor de 16 ani, din aceeași localitate, soldat cu distrugerea podețului și gardului, precum și avarierea autoturismului.

S-a stabilit că autoturismul aparține tatălui minorului și că in momentul producerii accidentului, era condus de fiul acestuia, de 16 ani, iar lângă autoturism se mai aflau alți doi tineri.

Minorul de 16 ani nu a fost găsit în apropierea locului producerii accidentului, însă pe timpul cercetării la fața locului acesta s-a prezentat împreună cu ambii părinți.

Conducătorul auto declară că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar în jurul orelor 22.00, întrucât părinții nu se aflau la domiciliu, a găsit cheia autoturismului în locuință, a luat mașina fără acordul părinților, pentru a se plimba pe raza comunei Dărmănești. Ajungând pe DC38A, într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei excesive și a carosabilului umed, a pierdut controlul asupra volanului, părăsind partea carosabilă, distrugând 2 podețe, 2 porți de acces, doi stâlpi și aproximativ 5 metri de gard, fiind proiectat înapoi în stradă.

Dosar penal pentru un minor de 16 ani din Dărmănești care a furat mașina părinților și a intrat cu ea într-un podeț și un gard, 2.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 2.5/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava