MOPAN Suceava

Sâmbătă seară un minor de 11 ani, din orașul Liteni, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe un drum comunal din sat Siliștea, oraș Liteni, a pierdut controlul și a căzut pe drumul acoperit cu pietre.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a biciclistului care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă.

Polițiștii reamintesc că pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aveți vârsta minimă de 14 ani, să cunoașteți regulile de circulație și să fiți echipați corespunzător.
Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.
Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând.
NU traversaţi carosabilul pe trecerile pentru pietoni PE bicicletă!
Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate.

Se interzice conducătorilor de biciclete:
– să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”;
– să învețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;
– să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
– să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
– să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
– să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
– să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condițiile referitoare la echipare;
– să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
– să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava