Dosar penal pentru un șofer băut și fără permis, din Câmpulung, care a lovit o mașină parcată în fața unei case
Polițiștii din Câmpulung Moldovenesc au fost sesizați, sâmbătă seara, de un localnic de 51 de ani, cu privire la faptul că un conducător auto i-a avariat autoturismul parcat în fața casei. Deplasați la fața locului, polițiștii l-au identificat pe șoferul care a provocat tamponarea, un localnic de 28 de ani, care a recunoscut faptul că este vinovat de producerea accidentului soldat cu pagube materiale.
Având în vedere că emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 28 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.