MOPAN Suceava

Un urs a atacat în această seară trei ciobani de la o stână aflată pe raza județului Harghita la granița cu județul Suceava în zona fondului forestier arondat județelor Suceava – Harghita – Mureș. Ursul a atacat o bovină în zona stânii și trei bărbați au încercat să-l alunge. Un bărbat de 45 de ani a fost atacat de urs suferind mai multe leziuni și fiind transportat la spitalul din Vatra Dornei  aceasta fiind cea mai apropiată unitate medicală de locul atacului fiind transferat ulterior la Spitalul Județean Suceava. A suferit plăgi la nivelul capului, toracelui și membrelor. Un alt tânăr de 26 de ani a reușit să fugă fiind la aceasta oră căutat în fondul forestier de echipe comune de jandarmi montani și polițiști. Cel de-al treilea bărbat este apelantul la SNUAU 112. Toți  cei trei bărbați sunt din județul Mureș și lucrau la stâna din județul Harghita.  Echipe de polițiști, jandarmi și salvamontiști din Suceava sprijină activitățile de căutare a bărbatului de 26 de ani inițiate si coordonate de autoritățile din Harghita. De asemenea, dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă este întocmit și instrumentat de autoritățile judiciare din Harghita.

ISU Suceava intervine la fața locului cu 21 pompieri militari, cu o ambulanță SMURD și două autoșenilate. În sprijin vor veni și colegi de la ISU Iași și ISU Neamț cu camere de termoviziune.

Dosar penal pentru un urs care a atacat trei ciobani la o stână de la granița cu județul Suceava. Un bărbat a fost grav rănit iar un altul e dat dispărut, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava