Concert pascal
MOPAN Suceava

Prefectul Florin Sinescu a anunţat că buletinele de vot pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie din judeţul Suceava vor fi tipărite de două firme, una din Bacău şi una din Neamţ. Prefectul judeţului Suceava a spus într-o conferinţă de presă că la sfârşitul lunii octombrie a.c. A avut loc licitaţia pentru desemnarea firmelor care vor tipări buletinele de vot, aceasta fiind câştigată de o asociaţie din două firme, SC Laif Print SRL Bacău şi SC Lux Poly SRL Neamţ, eventualele contestaţii putând fi depuse până pe data de luni, 12 noiembrie 2012. Florin Sinescu a arătat că tipărirea şi depozitarea buletinelor de vot se va face la sediul firmelor care au câştigat licitaţia şi vor fi păzite cu angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, urmând ca ele să fie transportate sub pază la Prefectura Suceava. Pe de altă parte, prefectul a anunţat că le-a solicitat primarilor din toate localităţile sucevene ca până pe data de 9 noiembrie a.c. să stabilească locurile speciale pentru afişajul electoral. „Am solicitat să fie asigurate panouri de afişaj electoral pentru toţi candidaţii şi pe cât posibil în fiecare sat, precum şi luarea de măsuri pentru asigurarea protecţiei acestora împotriva condiţiilor meteo nefavorabile”, a declarat Florin Sinescu. El a mai adăugat că pentru amplasarea bannerelor electprale este necesare obţinerea de autorizaţii de construcţie, avize solicitate prin certificatul de urbanism, precum şi acceptul proprietarilor stâlpilor pe care vor fi montate aceste materiale electorale.

 

Sinescu susține că Prefectura este în grafic cu pregătirea alegerilor parlamentare


Sinescu a mai spus că Prefectura Suceava este în grafic cu organizarea alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie 2012. El a arătat că până în data de 24 noiembrie, preşedintele Tribunalului Suceava va desemna prin tragere la sorţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitorii acestora. Sinescu a explicat că aceştia vor fi aleşi dintr-o listă cu 1.504 de persoane, dintre care 6 magistraţi, 173 de jurişti şi 1.325 de persoane cu o reputaţie bună în comunităţile în care trăiesc. Prefectul a mai explicat să startul campaniei electorale se va da cu 30 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor şi se va încheia în ziua de sâmbătă , 8 decembrie 2012, la ora 7:00. Florin Sinescu a subliniat că potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central, în campania pentru alegerile parlamentare nu se pot organiza tombole. Sinescu a spus că la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012 sunt aşteptaţi la urne 575.959 alegători, dintr-un total de 730.098 persoane din judeţ. Prefectul a adăugat că aproape 16.000 de suceveni au fost identificaţi cu actele de identitate expirate, dintre care peste 6.000 şi-au reactualizat aceste documente. Votul se exercită pe baza actului de identitate, respectiv cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau buletinul de identitate, carnetul de serviciu militar în cazul elevilor din şcolile militare. Florin Sinescu a mai explicat că alegătorii pot vota numai în colegiul uninominal de domiciliu. De asemenea, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central, în ziua votării, între orele 7:00 şi 21:00, sunt interzise comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava