MOPAN Suceava

Două persoane din municipiul Suceava, soț și soție, au ajuns la spitalul după o acțiune de deratizare în blocul în care locuiesc. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a anunțat, astăzi, că cele două persoane au reclamat că se simt rău după acțiunea de deratizare din scara blocului în care locuiesc, în zona Metro. Persoanele au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. ISU Suceava a mai transmis că la fața locului au intervenit o ambulanță SMURD TIM și una SAJ, cu medici, precum și echipajul CBRN, destinat CBRN intervenției în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice și radiologice. În urma măsurătorilor efectuate nu s-au găsit valori pozitive la substanțe toxice. Potrivit ISU, pe scara blocului sunt 18 apartamente, iar după monitorizare, la 15 dintre ele nu a răspuns nimeni, iar la alte două persoanele din interior au declarat ca nu au probleme. Singurele persoane din scara de bloc respectivă care au acuzat stări de rău au fost cele două persoane care au ajuns la spital. Echipajele de intervenție au ventilat casa scării, iar în momentul de față nu sunt alte probleme.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava