Concert pascal
MOPAN Suceava

Poliţiştii suceveni au depistat două transporturi ilegale de lemne la Vatra Moldoviţei şi Bilca. Miercuri, în jurul orei 11.40, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control pe D.N. 17A, în comuna Vatra Moldoviței, un ansamblu compus din autoutilitară și remorcă condus de un bărbat de 27 de ani din oraşul Milişăuţi, care transporta, conform avizelor de însoţire, cantitatea de 14,25 m.c. material lemnos, lemn de foc de esenţă molid transformat în tocătură. Având în vedere că existau suspiciuni cu privire la neconcordanțe între cantitatea înscrisă pe avizele de însoțire și cantitatea transportată s-a solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că bărbatul transporta 5,77 m.c. în plus față de cantitatea înscrisă pe avizele de însoțire

Societatea care a emis avizele de însoţire a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 cu amendă în valoare de 3.000 lei, iar cantitatea de 5,77 m.c. material lemnos a fost confiscată şi predată în custodie Depozitului Dragoşa.

Tot miercuri, la ora 13.20, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DJ 178C, în comuna Bilca, autoutilitara  condusă de un bărbat de 64 de ani din comuna Putna, care transporta, conform avizului de însoţire cantitatea de 6 m.c. material lemnos, lemn foc de esenţă fag. Din verificările efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că, bărbatul de 64 de ani a efectuat două transporturi de material lemnos în baza aceluiaşi aviz de însoţire. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 1.014 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Putna.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava