MOPAN Suceava

În fiecare an, la 14 noiembrie este marcată Ziua Mondială a Diabetului. Această zi are loc la nivel internațional, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Potrivit IDF-lui, la nivel mondial, la fiecare 6 secunde un om moare din cauza diabetului, iar jumătate dintre adulții bolnavi trăiesc nediagnosticați, neștiind că au această boală.
În fiecare an, Ziua Mondială a Diabetului se concentrează pe o temă aparte. Din 2009 încoace, tema este prevenirea diabetului şi educarea cu privire la acesta, scopul acestui eveniment fiind să ofere o mai bună informare persoanelor care suferă de diabet, reprezentând şi o manieră de implicare şi de informare a publicului, în general, precum și de prevenție. Tema din acest an este „Diabetul și familia”, în ideea că în orice microcomunitate – cum este familia – există cel puțin un diabetic, iar conduita celorlați membri față de bolnav este extrem de important în ținerea sub control a afecțiunii. De exemplu, familia poate superviza bolnavul, se asigură dacă acesta respectă tratamentul indicat, merge la control medical periodic și are un stil de viață sănătos, în care mișcarea este omniprezentă.


​Potrivit Organizației Mondiale a Sănătătii, în lume sunt în prezent peste 450 de milioane de persoane care suferă de diabet, iar pană în 2030 numărul bolnavilor ar putea ajunge la 550 de milioane. Peste 11 procente dintre români suferă de diabet, arată rezultatele finale ale Studiul Naţional privind Prevalenţa Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi (Predatorr). La un calcul simplu, rezultatele sunt îngrijorătoare: asta înseamnă în jur de 1,8 milioane de pacienţi cu diabet zaharat. Problema e că foarte mulți români nu își dau seama că suferă de această boală, căci de multe ori afecțiunea este asimptomatică și oamenii trăiesc cu diabetul, fără să știe că îl au.
Într-un interviu cu dr. Alexandru Găleanu, medic primar Diabet, Nutriție și Boli metabolice la Policlinica Dorna Medical, am încercat să aflăm mai multe despre această afecțiune, cum o putem preveni, depista și ține sub control. Și, mai ales, cum îi putem ajuta pe cei dragi, din familie, să aibă o calitate a vieții cât mai bună și să gestioneze diabetul.

1. Domnule doctor, care sunt cauzele care produc  tipul II de diabet și prin ce se diferențiază această formă de tipul 1?

Diabetul zaharat reprezintă un grup de boli care au în comun hiperglicemia, valori ale glicemiei peste 126 mg/dl. În diabetul zaharat de tip1 (Dz tip1) cauza este distrugerea celulelor pancreatice responsabile cu secreția celui mai important hormon responsabil cu scăderea glicemiei, prin urmare aceasta afecțiune este incompatibilă cu supraviețuirea în lipsa administrării insulinei. Diabetul zaharat de tip 2 (DZ tip2) este un sindrom coplex ca etiologie în care funcția pancreasului este păstrată, însă insulina nu este folosită eficient. Diabetul zaharat de  tip 1 apare la orice vârsta (deci și la copii) și reprezintă doar maximum 5% din toate cazurile de diabet zaharat. Diabetul zaharat de tipul 2 apare în special la adultul peste 40 de ani cu rude diabetice, supraponderal, cu alți factori de risc cardiovascular (HTA, dislipidemii, obezitate, sedentarism etc.) nu necesită obligatoriu tratament insulinic și reprezintă o adevarată provocate pentru sistemele moderne de sănătate deoarece se asociază cu o incidența crescută a patologiei, mai ales cardiovasculare. Creșterea numărului de cazuri de diabet zaharat este mai ales pe seama creșterii numărului de cazuri de Diabet zaharat de  tip 2. Diabetul zaharat este principala cauză de orbire, de amputații la nivelul membrelor inferioare și dializa din lume.

2. Care sunt simptomele care ar trebui să ne determine să trecem pragul unui cabinet medical? Dar ce facem când diabetul evoluează asimptomatic, fără niciun fel de semn?

Diabetul simptomatic este caracterizat prin polurie, polidipsie, scădere ponderala, însă aceste simptome sunt prezente doar la valori ale glicemiei peste 250 sau mai mult, prin urmare majoritatea pacienților sunt asimptomatici sau prezintă simptomele caracteristice complicațiilor diabetului zaharat (ulcerații, dureri la nivelul picioarelor, accident vascular sau infarct miocardic); prin urmare majoritatea diabeticilor sunt asimptomatici; aceasta este una dintre explicațiile faptului că în lume la un diabetic cunoscut există unul necunoscut. Depistarea diabetului este posibilă prin analize de rutină care se pot face în orice fel de laborator la persoane aflate la risc.

3. Care sunt analizele de rutină pe care ni le recomandați, în scop preventiv?

Dozarea glicemiei serice este o analiză uzuală, ieftină și la îndemâna oricui, însă este obligatoriu sa fie făcută anual la persoanele peste 45 de ani, la hipertensivi, la cei cu dislipidemii, obezitate, sedentarism sau femei care au avut diabet zaharat în timpul sarcinii. Hemoglobina glicată A1c , care se face și în laboratoarele Dorna Medical, completează și confimă diagnosticul diabetului și conduita terapeutică ulterioară.

4. În momentul în care se declanşează boala, ce trebuie să facă pacientul? Care sunt primele măsuri pe care trebuie să le ia și cum poate ține sub control boala?

Chiar în momentul diagnosticului, pacientul trebuie sa ia legătura cu un medic specialist care va completa evaluarea inițială cu analize de laborator, alte consulturi de specialitate (Cardiologie, Oftalmologie, Nutriție, Psihologie) va stabili un plan de management și monitorizare ulterioară pentru a preveni complicațiile sau a le detecta. Intervenția terapeutică în diabet trebuie să fie precoce, multifactorială și intensivă.

5. De multe ori, diabetul se manifestă la viitoarea mamă în timpul sarcinii. Este o boală pe care bebelușul o va moșteni, îi afectează dezvoltarea intrauterină și ulterioară? Ce sfat le dați femeilor aflate în această situație?

Diabetul zaharat asociat sarcinii poate afecta dezvoltarea intrauterină a fătului, cât și evoluția peripartum. Prin urmare diabetul trebuie detectat prenatal dacă este cazul, cât și pe tot parcursul sarcinii la consultul inițial cât și în săptămâna 28.

6. Ce recomandări aveți pentru părinții ai căror copii suferă de diabet. Cum îi explicit unui micuț că nu are voie să consume dulciuri, mai ales dacă merge la grădiniță sau școală unde colegii mănâncă în fața lui dulciuri și ciocolată?

Îngrijirea pacienților cu diabet zaharat de tip 1 este asigurată de către o echipă complexă. Tehnologiile moderne de tratament nu interzic consumul de dulciuri. Familiile diabeticilor trebuie sa știe că atenția specială acordată acestora le poate asigura o viața cvasinormală, atât din punctul de vedere al educației, profesiei atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

7. Erau mai puține cazuri de diabet înainte de 1990, având în vedere că obezitatea era la cote mult mai reduse în rândul populației, dulciurile erau mai greu de găsit, copiii erau adepții mișcării prin jocuri  în aer liber, și nu aveau tablete și alte gadgeturi?

Anul 1990 nu este  reper pentru Diabetologie. Lipsurile nu previn diabetul, în schimb o educație corectă și o informare responsabilă, da. Este sarcina întregii societăți să recunoască ca o alimentație corectă, creșterea nivelului de efort abuzul de sare, zahăr și grăsimi sunt nocive. De exemplu, campaniile antifumat din secolul XXI au reușit sa scadă evenimentele cardiovasculare din SUA.

8. Ce speranţă de viaţă au pacienţii afectați de diabet?
O persoană cu diabet este o persoană condiționat sănătoasă. „Condiționat” înseamnă respectarea  unui stil de viața sănătos, aderentă la tratament, controale medicale periodice.

9. În cadrul policlinicii și ale laboratoarelor Dorna Medical, ce investigații clinice și paraclinice pot fi efectuate de către pacienți, preventiv, sau pentru monitorizarea bolii deja declanșate?

În cadrul Policlinicii Dorna Medical, cu ajutorul laboratoarelor asigurăm diagnosticul complet, evaluarea biochimică inițială, cât și monitorizarea tratamentului și depistarea precoce a complicațiilor. Aș sublinia existența cabinetului de Cardiologie (dr. Paul Turcoman) care evaluează și tratează un pacient la risc, efectuarea angiografie, CT a membrelor inferioare prin Serviciul de Radiologie și Imagistică Medicală (dr. Mihai Motrescu) pentru depistarea precoce a leziunilor vasculare și cabinetul de Oftalmologie (dr. Veronica Onofriescu) pentru depistarea precoce a retinopatiei diabetice. Cabinetul de Nutriție (nutriționist-dietetician Larisa Cristea) se adresează atât persoanelor cu boli cunoscute, cât și persoanelor sănătoase aflate la risc.

10. Anul  acesta, tema propusă de Organizația Mondială a Sănătății este „Diabetul și familia”. Cât de important este sprijinul celor dragi pentru un bolnav afectat de diabet?

„Diabetul și familia” este tema Zilei Mondiale a Diabetului, deoarece fiecare familie se confruntă cu această boală. La o persoana cunoscută cu diabet, există o persoană nediagnosticată cu diabet, 80% din cazurile cu diabet zaharat de tip 2 pot fi prevenite. Prin urmare, familia trebuie implicată în prevenirea diabetului zaharat prin stilul de viață, obiceiuri pro sănătate prin depistarea precoce a bolii și posibilitatea unei intervenții precoce în tratament și nu in ultimul rând sprijinul continuu de care au nevoie persoanele cu diabet zaharat pentru pentru o integrare socială cât mai satisfăcătoare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava