Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele PSD Liviu Dragnea s-a aflat vineri la Suceava pentru a transmite membrilor de partid un mesaj de mobilizare în vederea câștigării alegerilor locale. Întâlnirea electorală cu social democrații suceveni a avut  loc în sala mare a Casei Culturii din municipiul Suceava care a fost plină ochi. Lângă Dragnea pe scenă s-au aflat toți candidații PSD la funcțiile de primar, consilier județean și consilier local.

Liviu Dragnea le-a cerut candidaților să meargă în campania electorală ”cu curaj” pentru că pot să prezinte oamenilor realizări concrete din timpul guvernării cabinetului condus de Victor Ponta, guvern în care și el a deținut funcția de viceprim-ministru și de ministru al Dezvoltării.

El a vorbit despre proiectele de dezvoltare implementate în comunitățile rurale și în orașele mici, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL, de alimentare cu apă, canalizare, construire de școli, dispensare, cămine culturale, modernizare de drumuri etc și a subliniat cu cât scepticism a fost privit acest program la București, de funcționarii din ministere. ”În București există o tradiție la funcționari, că nu trebuie să meargă banii la sate. Ce le trebuie apă, spun ei, că e mai rustic cu fântână în curte”, a spus Dragnea, care a mai arătat că este un susținător al ocupării funcțiilor ministeriale pe principiul teritorialității, că ”nu toată mintea se strânge în București”.

Dragnea: ”PSD a găsit întotdeauna bani și România s-a dezvoltat”

În ceea ce privește competiția politică, liderul PSD a afirmat că, dacă în timpul cât s-a aflat la guvernare, ”PSD a găsit întotdeauna bani și România s-a dezvoltat”, în perioada guvernelor de dreapta, respectiv PDL și PNL, leitmotivul este ”nu mai sunt bani” și expresiile pe care românii le aud cel mai frecvent sunt ”austeritate”, ”înghețarea veniturilor”, ”majorări de taxe” etc.

Dragnea a arătat că românii trebuie să trăiască decent și astăzi și mâine, nu doar cu gândul că asta se va întâmpla în viitor, cu eterne ”generații de sacrificiu”. ”Or fi proști? Nu cumva nu sunt proști și atunci e mai grav?”, s-a întrebat Dragnea referindu-se atât la PDL unificat cu PNL, cât și la guvernul de tehnocrați condus de premierul Dacian Cioloș. El a scos în evidență faptul că nici până acum fermierii nu și-au primit subvențiile, deși există atât banii, cât și procedurile de acordare, asta în contextul în care pe piața agroalimentară concurența este acerbă.

”Din cauza embargoului, producătorii europeni nu mai pot exporta în Rusia și se reorientează spre piața românească, iar noi nu dăm subvențiile pentru fermierii noștri? Sunt proști sau rău intenționați? Trebuie să vorbim de un prejudiciu serios cauzat României, atât la produsul intern brut, cât și direct, fermierilor”, a declarat Liviu Dragnea. El a dat de înțeles că ceea ce se întâmplă ar putea fi o acțiune concertată pentru a scoate de pe piață producătorii români și a face loc altora, deoarece ”tehnocrații din guvern nu dau semne că-și iubesc țara”.

În opinia lui, atât Tiberius Brădățan, cât și Cătălin Nechifor trebuie să câștige competiția pentru Primăria Suceava și Consiliul Județean afirmând că actualul primar PNL Ion Lungu și Gheorghe Flutur, candidat la CJ, ”și-au dat măsura valorii”. Dragnea a spus că nu înțelege de ce mai candidează Gheorghe Flutur pentru Consiliul Județean, de vreme ce de două ori a renunțat la mandat pentru că nu a obținut și funcția de președinte CJ. ”O să-l mai bată o dată Cătălin, dacă asta vrea”, a spus Dragnea râzând, în aplauzele sălii.

Nechifor: ”PSD și Guvernul Ponta au redat românilor speranța furată de Boc, Flutur și cei din PDL”

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Cătălin Nechifor, a declarat că PSD și Guvernul Ponta ”au redat românilor speranța furată de Boc, Flutur și cei din PDL”, iar alegerile locale din 5 iunie și cele parlamentare din toamnă sunt cel bun prilej pentru a-i readuce pe social-democrați la guvernare, atât pe plan local, cât și național.

Nechifor a afirmat că este mândru de patru mari investiții din mandatul său- modernizarea Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, restaurarea Cetății de Scaun, modernizarea aeroportului și deschiderea de rute externe și construirea traseului turistic Transrarău. La acestea se adaugă 115 proiecte locale de dezvoltare, finalizate sau în derulare, inclusiv construirea a 17 școli.  ”Să aveți un primar așa cum meritați” și la toamnă să recâștigăm România”, le-a transmis în final Liviu Dragnea social democraților suceveni.

Dragnea le-a dat adrenalină social democraților suceveni, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava