Dramaturgul și poetul Matei Vișniec a primit o diplomă de excelență din partea Prefecturii Suceava și a fost înscris în Cartea Valorilor Bucovinene. Ceremonia a avut loc astăzi, la începutul ședinței Colegiului Prefectural. Distincția i-a fost înmânată de prefectul județului, Mirela Adomnicăi. Aceasta a precizat că diploma de excelență i-a fost acordată  în semn de recunoștință pentru susținerea înființării teatrului la Suceava și sprijinul acordat promovării acestuia.

Mirela Adomnicăi a subliniat faptul că înființarea teatrului de la Suceava i se datorează maestrului Matei Vișniec.
Vizibil emoționat, dramaturgul sucevean Matei Vișniec a mulțumit pentru distincția primită, precizând că „sunt atât de onorat și fericit pentru că v-ați rupt din timpul dumneavoastră pentru a fi prezenți aici”. Matei Vișniesc a precizat că la vârsta de 62 de ani se află „la jumătatea drumului”, 31 de ani trăind în România iar 31 de ani în Franța.

„Îmi dau seama că sensul plecării e de fapt întoarcerea. Sunt milioane de români plecați la muncă în străinătate și care nu știu că sensul plecării lor e de fapt întoarcerea. Iar eu consider că cine se naște în Bucovina are un plus de rădăcini în el, la care să se întoarcă”, a spus dramaturgul născut la Rădăuți. El și-a exprimat speranța ca Teatrul Municipal Suceava să aibă o activitate cât mai îndelungată. „Vreau să spun că nu trebuie să ne panică dacă va ieși și câte un spectacol discutabil. Este important să discutăm inteligent de ce nu ne place un spectacol. Iar teatrul este destinat să dezvolte spiritul critic”, a spus Matei Vișniec, care a mai adăugat că din punctul său de vedere, un teatru reprezintă o cauză locală comună, care trebuie sprijinit în orice moment.


Prezentă la ceremonia de ieri, directoarea Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Carmen Veronica Steiciuc, a ținut să mulțumească publicului care vine la spectacolele puse în scenă de trupa de actori suceveni. Ea a ținut să precizeze că își dorește ca teatrul de la Suceava să devină, într-o bună zi, un teatru național.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava