Concert pascal
MOPAN Suceava

La o săptămână după ce Drew Barrymore a confirmat despărțirea de cel de-al treilea soț al ei, Will Kopelman, mai multe detalii despre relația dintre cei doi ies la iveală.

O sursă a declarat, miercuri, pentru Entertainment Tonight, potrivit contactmusic.com: „Drew este foarte dezamăgită că nu a mers. Amândoi chiar au încercat din greu să facă relația să meargă, dar au hotărât, în final, că cel mai bine este să pornească pe drumuri separate.”

Săptămâna trecută, într-o declarație oficială, cei doi au confirmat speculațiile. „Din nefericire, familia noastră se va separa din punct de vedere legal, deși nu simțim că asta ne va împiedica să fim în continuare o familie.”, se arată în declarația comună a lui Drew și Will. „Copiii noștri sunt universul nostru și mereu ei vor fi pentru noi prioritatea numărul unu.”, au mai scris cei doi în declarația oficială.

Drew Barrymore, în vârstă de 41 de ani, și Will Kopelman au început să se întâlnească în 2011. S-au căsătorit un an mai târziu, în Montecito, California. Împreună au două fetițe, pe Olive, în vârstă de trei ani, și pe Frankie, în vârstă de doi ani.

Pentru Drew acesta este cel de-al treilea divorț. Ea a mai fost căsătorită cu proprietarul unui bar, Jeremy Thomas, pentru doar câteva săptămâni, în 1994, și cu comediantul Tom Green, care a intentat divorț după câteva luni de mariaj, în 2001.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava