Concert pascal
MOPAN Suceava

Lucrările de modernizare a unui drum care face legătura între comunele Adâncata și Hănțești vor fi terminate la finalul acestei luni, după nu mai puțin de cinci ani de la începerea lor. Primarul din Adâncata, Viorel Cucu, a declarat că modernizarea drumului trebuia finalizată în anul 2020, însă din cauza unui „constructor neserios”, dar și în urma creșterii prețului la materialele de construcții, investiția care se realizează printr-un proiect cu fonduri europene se termină abia luna aceasta. El a spus că recepția finală a acestui drum va avea loc pe 20 octombrie 2022. „E o veste bună. În sfârșit terminăm după cinci ani un drum pe ADI Pleșa, împreună cu Hănțești. Datorită legislației proaste și permisive, un constructor din Satu Mare ne-a încurcat. Am avut cinci acte adiționale, trei procese cu acest constructor, dar și ajustări de prețuri. De la un proiect de 76 de miliarde de lei vechi am ajuns să punem noi, cele două primării, încă 36 de miliarde de lei vechi. Jumătate din proiect l-am pus noi cu aceste ajustări de prețuri, bani neeligibili puși din bugetul local. Și așa am rămas amândouă comunele, în anul 2022, fără nici un ban pentru dezvoltare din cauza legislației proaste a statului român. Am făcut adrese către Ministerului Finanțelor în care am arătat că la cei care au făcut corecții sau au avut proiecte pe bani europeni să ne dea banii înapoi. Iată că nu au dat nimic. Așteptăm rectificarea poate primim ceva. Eu nu știu cum pe POR, la ADR Piatra Neamț, tot pe bani europeni, ajustările de preț au fost eligibile și cum pe AFIR Iași și la București nu reușim să ne descurcăm cu ceea ce înseamnă cofinanțările sau ajustările pe bani europeni. Toată lumea ne îndeamnă să luăm bani europeni, dar și acum procedura este foarte greoaie, proastă și anevoioasă”, a spus Viorel Cucu.

El a arătat că primăria Adâncata are în derulare încă cinci proiecte pe fonduri europene, pentru care trebuie să asigure cofinanțarea. „De unde să mai putem acești ? Nu ne mai putem descurca. Toate veniturile proprii de 10,5 miliarde de lei vechi le-am pus la drumul acesta spre Hănțești pentru a-l termina. Și diferența până la cât mai aveam nevoie am împrumutat de la CEC, încă 8 miliarde de lei vechi ca să asigurăm cofinanțarea”, a declarat primarul comunei Adâncata.

El a spus că drumul, cu o lungime de 10 kilometri, din care 4,45 km pe teritoriul comunei Adâncata, a fost finalizat cu un constructor din Suceava, compania SUCT SA. „Am avut noroc pentru că la ultima licitație a fost singura firmă care s-a înscris și am fost foarte bucuroși că am avut cu cine lucra”, a afirmat Viorel Cucu.

Drumul Adâncata-Hănțești va fi recepționat la finalul acestei luni după cinci ani de la începere. Viorel Cucu: „Din cauza legislației proaste și permisive un constructor din Satu Mare ne-a încurcat să-l terminăm la timp”, 7.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava