O enoriașă este nemulțumită de faptul că unii duhovnici fac spovedania după „gura satului” iar păcatele persoanei ajung la duhovnic înainte ca aceasta să vină să se spovedească. ”Nu vreau să sune a acuză, dar este normal ca de la spovedanie penitentul să iasă într-o stare de tulburare, aproape deznădejde, deoarece duhovnicul tot repetă că din cauza păcatelor mărturisite nu există sporire duhovnicească, ba, mai mult, vine și dânsul cu acuzații despre ce a aflat sau a auzit că ar fi făcut penitentul? Fiind o comunitate mică, la țară, practic trăiești și acționezi în văzul tuturor. De multe ori „știrile” ajung fragmentate, scoase din context, reinterpretate. Nu se poate porni de la premisa că cel care merge la spovedanie chiar își spovedește păcatele?, i-a scris enoriașa arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic.

”Dacă de la spovedanie penitentul nu iese un om nou, spovedania respectivă nu și-a atins scopul. Spovedania este o judecată a propriei conștiințe, liber consimțită, sinceră, în fața lui Dumnezeu, prin părintele duhovnicesc, nicidecum judecarea persoanei prin ochiul satului. Dacă duhovnicului i se spun lucruri necuviincioase despre o persoană care se spovedește la sfinția sa, ca duhovnic este bine ca, la prima spovedanie a persoanei, să verifice informația, însă nu sub formă de acuză; nicidecum nu îi va da canon în funcție de cele auzite în sat, ci doar pentru păcatele mărturisite. Spovedania, ca să nu strivim/anulăm Taina, nu se face după „gura satului”.”, a răspuns IPS Calinic.