Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, a apreciat eforturile Guvernului Orban și ale Consiliului Județean Suceava de a susține financiar și de a accelera lucrările de investiții în infrastructura de transporturi, deși contextul economic și sanitar în anul 2020 este unul deosebit de dificil. „Câtă vreme PSD s-a aflat la conducerea țării, investițiile publice, în special cele de infrastructură, au scăzut constant, atât ca finanțare, cât și ca ritm al lucrărilor. Dacă în perioada de criză 2009-2011 se cheltuiau pentru investiții peste 7,2% din PIB, am ajuns ca în anul 2019 PSD să aloce cca. 3%, din PIB adică cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani. Acesta este și motivul pentru care lucrările începute au bătut pasul pe loc, iar proiectele noi așteptate, cum sunt Autostrada Unirii sau Autostrada Moldovei nici măcar pe hârtie nu au fost demarate. Spre deosebire de PSD, Guvernul PNL a alocat pentru anul acesta peste 50 de miliarde de lei pentru investiții, la care se adaugă alte miliarde de euro care vor veni din fondurile europene nerambursabile. Se vede cu ochiul liber că acolo unde am avut primari sau șefi de consilii județene liberali, s-au modernizat drumuri, s-au adus utilități în gospodăriile oamenilor și s-au făcut investiții serioase în sectorul de sănătate și de educație. Aceasta este diferența fundamentală între PSD și PNL. Ei au amanetat viitorul țării, iar noi, liberalii, construim o Românie modernă”, a spus Dumitru Mihalescul. Deputatul PNL de Suceava s-a declarat optimist cu privire la evoluția lucrărilor de construire la centura ocolitoare a Municipiului Rădăuți și speră că până la finalul anului investiția poate să fie dată în circulație.

”Centura Rădăuți are o istorie mult prea veche, căci cetățenii nici nu credeau ca se va mai construi vreodată. Din anul 2011, de când a fost semnat contractul și s-au demarat lucrările, nu s-a făcut mare lucru la această investiție. Ba nu s-au alocat bani, ba s-au alocat prea puțini, ba s-au alocat la început de an și apoi s-au tăiat, ba nu știu ce motive au mai apărut pentru ca centura să nu se facă. Mai mult decât atât, PSD nu a mișcat un deget ca să construiască acest drum deosebit de important din fondurile europene gratuite de la Uniunea Europeană. Imediat cum s-a schimbat Guvernul au și început să se miște lucrurile. Astfel, pentru anul acesta s-au alocat toți banii necesari pentru finalizarea centurii, mai precis 21,7 milioane de euro, din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Chiar dacă mai sunt câțiva pași tehnici de depășit, cum ar fi realizarea unor exproprieri sau devierea unor conducte de gaze, lucrările sunt în grafic și, PNL, împreună cu administrația județeană Suceava credem că este foarte posibil ca centura ocolitoare a Municipiului Rădăuți să fie finalizată până la sfârșitul acestui an. Ar fi un pas enorm pentru Rădăuți, în contextul în care aproape 7.000 de autovehicule vor circula în afara orașului și nu ar mai traversa orașul. Ar fi un ajutor deosebit pentru șoferii aflați în trafic, care vor câștiga și timp și mai multă siguranță și economii la carburanți. Acest drum va ajuta foarte mult atât pe rădăuțeni, dar și pe locuitorii din localitățile Marginea, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Frătăuţii Vechi, Dornești, Volovăț și din întreaga regiune a Vicovului, care vor avea acces la un drum rapid și sigur, care le va scurta timpul de deplasare către Rădăuți și Suceava”, a încheiat Mihalescul.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava