Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, solicită includerea dependenței de jocurile de noroc în categoria bolilor psihice ce necesită tratament de specialitate. Dumitru Mihalescul i-a transmis o întrebare ministrului sănătății, Sorina Pintea, prin care vrea să afle când intenționează să transpună în legislația din România decizia Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) prin care dependența de jocurile de noroc este recunoscută ca boală psihică. Mihalescul a arătat că în urma acestei decizii, statele membre ale OMS au obligația de a întreprinde politici de sănătate și măsuri de tratament specifice, această boală fiind inclusă de către specialiștii organizației în categoria tulburărilor psihice foarte grave. „Dacă am analiza efectele sociale ale dependenței de jocurile de noroc pentru populația din România, am putea cu ușurință constata că tinerii dependenți de aceste jocuri ajung foarte repede să abandoneze școala, să risipească toată agoniseala făcută de familiile lor sau chiar să ajungă în pragul suicidului, cum a fost și cazul unui tânăr argeșean care s-a sinucis din această cauză”, a declarat deputatul PNL de Suceava, care a adăugat că „personal, m-am adresat în mai multe rânduri autorităților române în această chestiune, atât Ministerului Finanțelor, precum și Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, tocmai pentru că statul român taxează aceste jocuri, prin Fondul pentru prevenirea dependenței de jocurile de noroc, în vederea implementării unor politici de sănătate și de tratament curativ a celor dependenți de jocurile de noroc”.
Dumitru Mihalescul mai vrea să afle de la ministrul sănătății și cum intenționează să stimuleze dependenții de jocuri de noroc să apeleze la tratamentul specializat care va fi furnizat prin programele naționale. „Veți susține ca tratamentele pentru dependență să fie finanțate din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate? De asemenea, vă solicit să prezentați dacă veți propune, în cadrul Guvernului, ca banii colectați în Fondul pentru prevenirea dependenței de jocurile de noroc să alimenteze politici derulate de Ministerul Sănătății, exclusiv pentru tratarea dependenței de jocurile de noroc?”, a mai întrebat-o Dumitru Mihalescul pe ministrul Sorina Pintea.

Dumitru Mihalescul solicită includerea dependenței de jocurile de noroc în categoria bolilor psihice ce necesită tratament, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava