Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, i-a adresat o întrebare ministrului energiei, Anton Anton, prin care vrea să afle de la acesta dacă la nivel național sunt asigurate stocurile de energie pentru iarna 2018 – 2019. Dumitru Mihalescul a precizat că în anii precedenți, Guvernul a fost luat prin surprindere de apariția anotimpului rece, motiv pentru care stocurile de energie nu au fost corect dimensionate la nivelul consumului național, atât casnic, cât și non-casnic. Deputatul liberal a precizat că din acest motiv și pentru a se asigura consumul intern, s-a apelat la acoperirea deficitului pe calea importurilor, ceea ce a generat prețuri mai mari pentru consumatori. „În condițiile în care o zicală românească spune că e bine să faci iarna car și vara sanie, vă solicit, domnule ministru să precizați în ce măsură s-au asigurat stocurile necesare de cărbune, pentru a asigura cea mai importantă producție de energie electrică din anotimpul rece”, a spus Dumitru Mihalescul. El i-a mai solicitat ministrului energiei să precizeze ce măsuri a luat pentru a asigura stocurile de gaze naturale pentru anotimpul rece, astfel încât să nu se mai apeleze la importuri. „Menționez faptul că în anii 2015-2017, guvernele își asumaseră obiectivul – zero importuri. De asemenea, în condițiile în care inflația este de peste 5%, iar un rol important îl au prețurile administrate, vă solicit să precizați ce demersuri ați întreprins pentru a reduce viteza de creștere a prețurilor la energie electrică și gaze naturale? Fac precizarea că atât energia electrică, precum și gazele naturale au înregistrat creșteri de peste 20%, în ultimele 12 luni, generând creșterea prețurilor la aproape toate bunurile și serviciile finale”, a încheiat deputatul liberal.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava