MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, vrea să afle de la ministrul muncii și justiției sociale, Marius Constantin Budăi, ce măsuri are în vedere pentru stimularea natalității în România. Într-o întrebare adresată ministrului muncii, Dumitru Mihalescul atrage atenția asupra faptului că declinul demografic pe care îl înregistrează țara noastră se adâncește cu fiecare comunicare a Institutului Național de Statistică al României. „Cu siguranță că acest declin ar fi fost și mai pronunțat dacă politici precum concediul pentru îngrijirea copilului, stimulentul de inserție acordat părinților care se întorc la locul de muncă sau alocația de stat pentru copii nu ar fi existat. Apreciez măsura cuprinsă în Legea pensiilor, prin care femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. Cu toate acestea, la nivel național, măsurile pentru stimularea natalității nu sunt încă suficient de puternice, astfel încât sporul natural al populației să fie pozitiv”, a declarat deputatul liberal. Dumitru Mihalescul a mai precizat că și migrația apasă puternic asupra îmbătrânirii populației în România.

Mihalescul a declarat că în condițiile în care în Programul de guvernare 2018-2020 erau cuprinse mai multe stimulente pentru familiile tinere care au copii, fie sub forma unor deduceri personale suplimentare, fie sub forma unor ajutoare directe țintite, vrea să afle de la ministrul muncii când anticipează materializarea acestor măsuri. „Luând în considerare modelele pronataliste de succes implementate de state precum Franța, Suedia sau Danemarca, vă solicit să precizați dacă aveți în vedere elaborarea unui pachet de politici pentru stimularea natalității în România și când intenționați să îl supuneți dezbaterii publice. De asemenea, vă solicit să precizați dacă pentru cadrul bugetar european multianual 2021-2026 veți susține implementarea unei axe de finanțare din care să se poată finanța politici pronataliste, orientate către creșterea calității vieții copiilor și pentru stimulare tinerilor activi să întemeieze o familie și să facă copii”, a încheiat Dumitru Mihalescul.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava