MOPAN Suceava

Miercuri, 26 octombrie, începând cu ora 17:00, la Biroul Francez va fi proiectat filmul OSS 117 : Le Caire, nid d’espions, în cadrul proiectului După-amiezi francofone la Suceava.

OSS 117 : Le Caire, nid d’espions este un film francez regizat de Michel Hazanavicius, lansat în anul 2006, a cărui acțiune debutează în Egipt, anul 1955, când orasul Cairo devine un adevărat cuib de spioni. Toți se suspectează și se tem unii de alții, toți complotează împotriva tuturor: englezi, francezi, sovietici, familia regelui căzut în dizgrație care dorește să-și recapete tronul, Acvilele lui Keops, secta religioasă care vrea să vină la putere.

Președintele Republicii Franceze trimite la fața locului arma secretă a serviciilor sale de spionaj, adică pe Hubert Bonisseur de La Bath (Jean Dujardin), supranumit OSS 117, pentru a face ordine în acest „talmeș-balmeș” care stă să degenereze într-un haos total.

Și de această dată, publicul prezent la proiecția filmului va avea posibilitatea de a intra în dialog cu noul lector de franceză din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”, domnul Benoît Gustot.

Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de facebook: www.facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei .

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava