Concert pascal
MOPAN Suceava

Sub genericul „Ionesco au carrefour des cultures”, Biroul Francez din cadrul Casei Prieteniei Suceava va găzdui o nouă manifestare culturală, miercuri, 25 noiembrie 2015, începând cu orele 16.

Organizată de elevi ai Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu”, Liteni și ai Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu”, Dumbrăveni, sub coordonarea prof. Briana Belciug, prof. Adriana Duceac și prof. Alexandra Sîrghi, evenimentul marchează  aniversarea a 106 ani de la nașterea marelui dramaturg francez de origine română, Eugène Ionesco (26 noiembrie 1909, Slatina– 28 martie 1994, Paris).

Ionesco este una dintre personalitățile marcante ale teatrului absurdului, ale cărei piese au bulversat toate convențiile genului dramatic prin absurdul, grotescul și derizoriul pe care îl pun în scenă, prin întrebările pe care le ridică asupra sensului existenței umane.

Activitatea de la Biroul Francez are ca obiective principale sensibilizarea tinerilor la ideea de cultură, descoperirea spațiului cultural româno-francez, deschiderea spre un gen literar care vizează să îi aducă pe tineri în sălile de teatru. Prezentările despre viața și activitatea scriitorului, lectura, jocurile de rol, audiția și vizionarea unor piese de teatru, expoziția de grafică cuprinzând lucrări ale elevilor pe tematica pieselor lui Ionesco, vor prilejui un adevărat festival al creativității, imaginației și talentului, un omagiu adus celor două culturi pe care Eugène Ionesco le reprezintă.

Intrarea este liberă.

Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de facebook: www.facebook.com/biroulfrancez.casaprieteniei.

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava