Concert pascal
MOPAN Suceava

Remarcăm cu indignare că, inclusiv în ultimele zile de consultări, Ministerul Educației alocă un timp minimal pentru dezbaterile cu studenții, continuă să ne ignore solicitările și tratează cu superficialitate propunerile federației. Astăzi, în cadrul unei negocieri care s-a dovedit a fi de formă, cu reprezentanții Ministerului Educației, delegații ANOSR au susținut o parte dintre amendamentele transmise, însă acestea au fost respinse pe bandă rulantă, sub diferite pretexte.

În acest context, reprezentanții ANOSR subliniază imperativ necesitatea unor noi consultări, astfel încât să poată exista o dezbatere reală asupra propunerilor federației. Tragem un ultim semnal de alarmă cu privire la nevoia ca amendamentele propuse de ANOSR să fie cu adevărat analizate și negociate cu Ministerul Educației.

Amintim că propunerile federației, aduse astăzi în atenția Ministerului, au fost următoarele:

  • Corelarea subvenției acordate de la bugetul de stat pentru bursele studențești cu salariul minim brut pe economie (printr-un procentaj de 12%);
  • Acordarea ponderii de 25% pentru studenți în alegerea Rectorului;
  • Majorarea reducerii acordate pentru transportul feroviar, de la 50% la 90%, pe perioada întregului an calendaristic;
  • Înființarea Comisiei Naționale pentru Servicii Sociale Studențești;
  • Limitarea mandatelor rectorilor, în sensul prevăzut de forma inițială a Legii Educației Naționale nr. 1/2011 – maximum 8 ani, indiferent de numărul de mandate sau de întreruperi ale acestora;
  • Păstrarea actualei prevederi din Legea Educației Naționale privind vârsta de pensionare și modalitatea de prelungire a calității de cadru didactic, în sensul păstrării evaluării obligatorii după împlinirea vârstei de 65 de ani;
  • Eliminarea din proiectul legii a prevederii care permite renunțarea unilaterală la titlul de doctor;
  • Eliminarea din proiectul legii a prevederii conform căreia răspunderea administrativă pentru plagiat se prescrie în termen de 3 ani.
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava