MOPAN Suceava

O tânără din comuna Burla s-a ales cu dosar penal după ce socrul acesteia a sunat la poliție pentru a o reclama că a condus o mașină sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, sâmbătă, în jurul orei 23:20, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin „112” de un bărbat din comuna Burla cu privire la faptul că nora sa, în vârstă de 20 de ani din aceeași localitate, conduce autoturismul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Polițiștii deplasați la fața locului l-au identificat în fața unui imobil pe apelant, un alt localnic și pe femeia de 20 de ani. Autoturismul era oprit pe drumul comunal neclasificat din fața locuinței. În urma cercetărilor socrul tinerei a declarat în scris faptul că în jurul orei 23.00, în timp ce se afla acasă a auzit claxonul unui vehicul în faţa locuinţei sale, motiv pentru care a ieşit în stradă și a observat că la volanul autoturismului se afla nora sa. Aceasta era singură în mașină, iar în urma unui conflict spontan, bărbatul a sunat la 112 şi a sesizat poliția.
De asemenea, localnicul prezent la fața locului a precizat și el faptul că în jurul orei 23.00 a observat-o pe femeia de 20 de ani în timp ce conducea autoturismul dinspre municipiul Rădăuţi spre domiciliul socrului ei. Având în vedere că emana halenă alcoolică, conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

După o ceartă, un bărbat din Burla „și-a turnat” nora la poliție că s-a urcat băută la volan, 8.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava