Concert pascal
MOPAN Suceava

Suceveanul Duţu Dorin Cărpuş a fost înjunghiat în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul Sucevei. Potrivit unui comunicat al Poliţiei, concubina lui Duţu Cărpuş a sunat la 112 pentru a sesiza faptul că acesta a fost agresat fizic, prezentând multiple plăgi prin înţepare, fiind transportat la Spitalul Judeţean Suceava.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, concubina lui Duţu Cărpuş a spus că în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23.00, concubinul ei i-a spus că pleacă la o sală de jocuri din municipiul Suceava, iar în jurul orei 04.00, acesta s-a întors la domiciliu prezentând multiple plăgi prin înţepare în zona feţei,  a toracelui şi abdomenului.

Duţu Cărpuş a fost supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale neputându-se discuta cu acesta cu privire la împrejurările în care a fost agresat, fiind diagnosticat cu: „plăgi multiple înjunghiate toracice şi abdominale”.

Cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciului Investigații Criminale Suceava sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului, încadrarea juridică a faptei urmând a fi stabilită după examinarea medico-legală a victimei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava