Concert pascal
MOPAN Suceava

Echipa Bucovina Straja a câștigat prima ediție a campionatului de fotbal feminin <Cupa Domnițelor>, derulat de Asociația Județeană de Fotbal Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic. Locul secund a fost ocupat de gruparea Fotbal Club Siret, în timp ce poziția a treia a revenit formației Vulturii Botoșana. În total au fost șapte echipe, iar competiția s-a desfășurat în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale <Ion Creangă> din Obcini. Celelalte formații participante au fost: Viitorul Suceava, Săgeata Fântânele, F.C Viitorul Marginea și Pecete Comănești.

Într-o intervenție telefonică la Radio Top, președintele AJF și directorul Liceului cu Program Sportiv, profesorul Ciprian Anton, a declarat: „Din echipe au făcut parte în general eleve care au practicat un fotbal frumos. Câștigătoarea e Bucovina Straja. Straja este renumită pentru dezvoltarea fotbalului feminin. În urmă cu cinci-șase ani, echipa de gimnaziu de la Straja a câștigat titlul național la Olimpiada Sportului Școlar. Ulterior, FRF a făcut în comună un teren sintetic de fotbal. Surpriza a fost echipa din Siret, care s-a clasat pe doi, iar formația din Botoșana s-a clasat pe trei. Au fost fete bune pentru ceea ce înseamnă fenomenul fotbalistic și cred că în viitor putem înființa la LPS o echipă de junioare de fotbal feminin. Competitoarele au avut ce învăța unele de la altele și <Cupa Domnițelor> a avut loc în spirit de fair-play. Nu au fost accidentări, toată lumea a fost în regulă și a plecat mulțumită acasă. Nu au fost înjurături. Nu știu dacă prezența preoților prin preajma echipelor a avut vreun efect, însă a fost ceva foarte bun pentru toți cei implicați și sufletește și în tot ceea ce am vrut noi să aducem în prim plan, și anume, mișcarea sportivă, mișcarea fotbalistică”. Organizatorii au oferit trofee și diplome tuturor celor șapte echipe. Primelor trei clasate li s-au acordat și premii în bani. Profesorul Anton și-a exprimat speranța că proiectul Asociației Județene de Fotbal și al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților va fi preluat și în alte locuri din țară, și chiar de Patriarhia Română. AJF și Arhiepiscopia derulează și o competiție pentru băieți.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava