Fălticenenii de la Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane” au reușit, cu o echipă formată din sportivi aflați în primul an de cadeți (juniori II), ce are în componență și câțiva juniori III (speranțe),  să-și îndeplinească obiectivul din acest sezon și să se califice la turneul semifinal al Campionatului Național. În ultimul meci din returul grupei din care a făcut parte, echipa pregătită de Marius Stan și-a consolidat locul doi, grație victoriei cu scorul de 3–1 la seturi, pe terenul formației LPS VCM Piatra Neamț. Fălticenenii au intrat mai greu în joc și au cedat primul set cu 25–27, dar mai apoi s-au impus în următoarele trei acte, cu 25–22, 25–22 și 25 – 19.
„Am terminat pe locul doi, deși puteam mai mult dacă eram în formulă completă în confruntarea cu Toplița. Important este că ne-am îndeplinit obiectivul, cu jucători în primul an de juniori II și mai mici, iar la turneul semifinal vom încerca să facem tot ce putem pentru a merge mai departe”, a declarat antrenorul Marius Stan.
În lotul echipei din Fălticeni se regăsesc și trei sportivi mai mici, de la juniori III, Teodor Călugărița, David Miron și Cosmin Cernăuțean, voleibaliști ce fac parte și din lotul național al României de speranțe, pregătit tot de Marius Stan, cu care vor participa la vară la Campionatul Balcanic rezervat juniorilor III. Alături de cei trei, din echipa CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni mai fac parte sportivii Marian Mucilenița, Cristian Frâncu, Denis Hoza, Cosmin Parasca Pricop, Andrei Pricob și Alexandru Albu.
În faza următoare, turneul semifinal va avea patru grupe de câte patru echipe fiecare, la turneul final urmând să ajungă opt echipe, primele două clasate din fiecare grupă semifinală.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava