Concert pascal
MOPAN Suceava

Echipa de juniori D a clubului Juniorul Suceava, campioana judeţeană en titre a categoriei de vârstă 13 ani, a reuşit să obţină calificarea între cele mai bune opt formaţii din România în urma turneului zonal care a fost găzduit zilele trecute de municipiul Iaşi. Trebuie spus că micii fotbalişti pregătiţi de Bogdan Pantea şi Ovidiu Vranău n-au început tocmai strălucit competiţia de la Iaşi, fiind învinşi în primul meci cu scorul de 3-0 de LPS Vaslui. Sucevenii au reuşit totuşi să treacă de faza grupelor după ce au dispus cu scorul de 6-0 de Dante Botoşani în jocul următor. În semifinale, cei de la Juniorul au dat piept cu gazdele de la CSMS Iaşi, de care au trecut la limită, cu ajutorul golului marcat de Seby Nechita, după un meci deosebit de tensionat. Confruntarea decisivă pentru calificarea la turneul semifinal le-a prilejuit alor noştri un nou duel cu LPS Vaslui. A fost o bună ocazie de revanşă pentru suceveni, care s-au impus de această dată cu 1-0, tot printr-un gol marcat de Seby Nechita, fotbalist care a primit la final titlurile de golgeter şi de cel mai bun jucător al competiţiei din partea reprezentanţilor Federaţiei Române de Fotbal.

„Doresc să-i felicit pe copii pentru dedicaţia şi efortul de zi cu zi care au condus la această performanţă. De asemenea, vreau să mulţumesc pe această cale părinţilor pentru susţinerea necondiţionată”, a declarat antrenorul Bogdan Pantea.

Iată şi lotul de jucători utilizat de antrenorii Bogdan Pantea şi Ovidiu Vranău pe parcursul acestui sezon: Răzvan Zofotă, Seby Nechita, Albert Hofman, Alex Crap, Alex Cazac, Andrei Varasciuc, Denis Solovăstru, Vlad Hreceniuc, Leonard Pascar, Robert Făgăraş, Marian Ilie, Tiby Danileţ, Vlad Luţu şi David Toader.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava