MOPAN Suceava

La finele săptămânii trecute, pe terenul sintetic al Liceului cu Program Sportiv Suceava a avut loc turneul final județean al Cupei Satelor, o întrecere rezervată copiilor cu vârsta mai mică de 13 ani. Competiția reprezintă un proiect național lansat în toamna anului trecut de către Federația Română de Fotbal, în colaborare cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Cupa Satelor s-a bucurat de un mare interes la nivelul județului Suceava, nu mai puțin de 61 de echipe din mediul sătesc regăsindu-se pe tabloul de concurs, ceea ce reprezintă un record la nivel naţional.

Formaţiile participante au fost repartizate inițial de Asociaţia Judeţeană de Fotbal în şase turnee zonale, în urma rezultatelor înregistrate această fază a competiției obținând calificarea la turneul final de la Suceava formațiile Iaslovăț, Arbore, Moldovița, Păltinoasa, Udești și Moara. Cele șase echipe au fost împărțite în două grupe de câte trei, în finală avansând grupările din Iaslovăț și Udești. Meciul decisiv pentru desemnarea campioanei județene a fost foarte echilibrat și s-a încheiat cu victoria echipei din Iaslovăț, pregătită de profesorul Paul Popovici, în urma loviturilor de departajare.

Iată și lotul de jucători folosit formația învingătoare la Cupa Satelor: Vasile Silviu Sorea, Simon Utale, David Botoșan, Alexandru Solovăstru, Ionică Daniel Cosovan, Cătălin Alexandru Olari, Sebastian Solovăstru, Cătălin Solovăstru, Adrian Alessio Pașcu, Florin Cocervan, Eliab Coajă, Luca Gheghe, Cătălin Iulian Huștiuc, Vasilică Dănuț Magdici, Luca Mihai Avram și Emilia Damaris Solovăstru.

În urma acestui succes, echipa din Iaslovăț a câștigat dreptul de participare la turneul regional al Cupei Satelor.

„Ne bucurăm de faptul că, la nivel de participare, judeţul Suceava ocupă primul loc din România la Cupa Satelor. Sper ca această acţiune de promovare a fotbalului printre tinerii din mediul rural să-şi dovedească în timp utilitatea, astfel încât acţiunea să devină una de tradiţie. Pe această cale, ţin să mulţumesc profesorilor de sport şi primarilor din localităţile de la noi de judeţ pentru implicare”, a declarat Ciprian Anton, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava